comunicat de presa

Lenovo colaborează cu designeri de top pentru a lansa Lenovo Tab Wear Collection, o colecție wearable prototip

Design-ul se îmbină cu funcționalitatea într-o colecție avangardistă, care integrează tabletele Lenovo în articolele vestimentare pentru exterior, pentru a inspira momente unice

 

București, 2 noiembrie, 2023 – Lenovo lansează astăzi un proiect unic de colaborare alături de designerii de modă RANRA, Kit Wan Studios și Maium, pentru a crea colecția Lenovo Tab Wear, într-o versiune experimentală. Această colecție inovatoare și funcțională a fost concepută pentru a putea integra o tabletă Lenovo în piesele vestimentare, astfel încât să răspundă nevoii utilizatorilor de „timp pentru mine” („me time”).

Conform unui studiu realizat de Pew Research, oamenii își doresc mai mult timp pentru ei înșiși, dar întâmpină dificultăți în a acorda prioritate acestei nevoi. „Timpul pentru mine” este un moment personal al fiecăruia dintre noi, pe care ni-l dedicăm pentru a ne ocupa de starea noastră de bine, făcând ceea ce dorim, la momentul și locul ales de noi.

Viziunea Lenovo este ca articolele vestimentare, precum această colecție conceptuală, să le poată permite utilizatorilor în viitor să-și ia timp pentru ei înșiși, dar și un binemeritat răgaz de la stresul cotidian. Prin integrarea unei tablete Lenovo în acest concept, utilizatorii pot evada oricând își doresc în activitățile lor preferate de relaxare, atât în confortul casei, cât și în exterior, fie că vizionează captivați acțiunea unui serial, navighează pe rețelele de socializare sau desfășoară alte activități creative. Grija pentru propria persoană devine o prioritate pentru mulți oameni, de aceea colecția Lenovo Tab Wear extinde conceptul de „timp pentru mine” dincolo de granițele propriei locuințe.

„Atât tehnologia, cât și moda evoluează constant, inovează și se adaptează la o societate aflată  în permanentă schimbare”, spune Emily Ketchen, VP și CMO Intelligent Devices Group and International Markets, Lenovo. „Pe măsură ce tehnologia devine din ce în ce mai prezentă în viața noastră de zi cu zi, trebuie să valorificăm avantajele pe care le aduce pentru a răspunde nevoilor în continuă evoluție ale oamenilor. Colecția Lenovo Tab Wear reprezintă un exemplu creativ de integrare perfectă a tehnologiei în articole vestimentare multifuncționale de exterior, cu scopul de a oferi mai mult timp pentru sine”.

În procesul de dezvoltare a colecției Lenovo Tab Wear, fiecare designer a contribuit cu propria creativitate și stilul unic, creând astfel articole vestimentare cu totul speciale. Inspirate de experiențele și viziunile unice ale designerilor, creațiile vestimentare rezultate reprezintă o expresie a modului în care stilul și tehnologia evoluează în aceeași direcție.

  • Echipa de designeri de îmbrăcăminte de exterior RANRA, cu sediul în Londra și Reykjavik, a creat un hanorac cu proprietăți de anulare a zgomotului și a luminii, cu o glugă izolatoare și un suport pentru tabletă, care poate fi poziționată astfel încât utilizatorii să se bucure de o experiență imersivă de vizionare în timpul călătoriilor cu avionul, autobuzul sau trenul.
  • Kit Wan Studios,un designer independent de îmbrăcăminte pentru bărbați, cu sediul în Hong Kong, a proiectat un exoschelet modular, o armură tech, pentru a integra tehnologia în îmbrăcămintea de stradă.
  • Maium, cu sediul la Amsterdam și specializat în crearea de articole vestimentare funcționale și rezistente la condiții meteorologice variate, a conceput o jachetă care poate fi transformată într-un hamac gonflabil, ideal pentru activități desfășurate în aer liber.

„Colecția Lenovo Tab Wear demonstrează că moda și tehnologia se pot completa reciproc pentru a crea experiențe mai bune în fiecare zi”, a adăugat Ketchen. „Aceste modele inovatoare confirmă faptul că „timpul pentru mine” poate fi mobil, ușor de purtat și personalizat. Acestea nu sunt doar niște haine moderne care includ o tabletă Lenovo, ci reprezintă o gamă de posibilități neimaginate adaptate cerințelor lumii contemporane”.

Fiecare designer a oferit o abordare proprie a conceptului de „timp pentru mine”, creând piese originale și având grijă în același timp ca procesul de creație să fie unul responsabil. RANRA a ales materiale rezistente la apă și a inclus elemente textile și ornamente reciclate2, ținând cont de durabilitatea și de ciclul de viață al produselor; Kit Wan Studios a pus un accent deosebit pe parteneriatele cu comercianții locali, achiziționând materialele de la mici colaboratori din Hong Kong. De asemenea, design-ul creat de Maium este realizat din poliester reciclat cu un strat eco bionic, realizat manual în facilitățile producătorilor certificați GRS și Oeko Tex4. Toate aceste eforturi au contribuit la crearea unei colecții conceptuale experimentale, cu funcții îmbunătățite de divertisment și portabilitate și care se remarcă prin stil și atenție la nevoile utilizatorilor.

Aflați mai multe despre fiecare model în parte accesând: www.lenovotabwear.com.

Despre Lenovo

Lenovo (HKSE: 992) (ADR: LNVGY) este o putere tehnologică globală cu venituri de 62 de miliarde de dolari, clasată pe locul 217 în topul Fortune Global 500, cu 77.000 de angajați în întreaga lume și care deservește zilnic milioane de clienți din 180 de piețe. Cu o viziune îndrăzneață, prin intermediul căreia își propune să ofere tehnologii mai inteligente pentru toți, Lenovo a valorificat succesul obținut din poziția de cea mai mare companie de PC-uri din lume, extinzându-se în continuare în domenii care susțin evoluția accelerată a tehnologiilor „New IT” (client, edge, cloud, rețele și date), inclusiv servere, soluții de stocare, mobile, software, soluții și servicii. Acest proces de transformare, alături de inovațiile Lenovo care schimbă lumea, construiesc un viitor mai incluziv, sigur și inteligent pentru toată lumea, oriunde. Pentru mai multe informații, vizitați https://www.lenovo.com și accesați ultimele noutăți via StoryHub.

Despre RANRA

Specializat în piese vestimentare pentru exterior de tranziție, concepute atât pentru a fi folosite în natură, cât și în mediul urban, starul în ascensiune RANRA creează piese tehnice cu o durabilitate pe termen lung și care rămân mereu actuale. Studioul – cu sediul atât la Londra, cât și la Reykjavik – este construit în jurul unor practici de lucru colaborative și al unei abordări extinse de design. Brandul își proiectează hainele având în minte longevitatea, multe din hainele create fiind adaptabile și versatile. Piesele de bază, ce pot fi stratificate și folosite în orice anotimp, îmbrăcămintea exterioară tehnică, îmbrăcămintea sport premium și tricotajele termoizolante fac parte din ADN-ul brandului – asigurând piese de înaltă calitate, perfecte pentru activități în aer liber, pentru explorarea naturii sau pentru drumeții în jungla urbană.

Despre Kit Wan Studios

Cu sediul în Hong Kong, activitatea pe care o desfășoară Kit Wan are la bază lumea contemporană sub diverse forme de artă și design vestimentar. Explorând tehnologia, textura, SF-ul și constructivisumul mecanic, stilul distinct al lui Wan își ramifică conceptele între standardizare și artizanat. Viziunea și creațiile distincte ale lui Kit Wan au luat amploare, de la Hong Kong până în Oslo. Cu un trecut intercultural, el creează un limbaj vizual care face legătura între lumea sa și cultura contemporană. Îmbină designul de ultimă generație cu artizanatul etic: brandul folosește materiale din surse locale și își produce intern creațiile ori de câte ori este posibil, reducând astfel la minimum deșeurile și amprenta de carbon.

Despre Maium

Brandul Maium, a cărui denumire este inspirată din vechea limbă din Amsterdam, Bargoens, este un produs actual al mediului din care face parte. În fiecare an sunt cel puțin 130 de zile de ploaie în Olanda, iar o mare parte din țară se află sub nivelul mării, de aceea condițiile locale cer soluții inventive pentru a te menține uscat. Fondat de doi prieteni din Amsterdam, brandul Maium oferă articole de modă care îmbină eleganța cu funcționalitatea și care au fost concepute pentru a proteja împotriva condițiilor meteo dificile, datorită inovațiilor în design, funcționalitate și materialele folosite. Brandul pune accent pe sustenabilitate și promovează designul etic și responsabil, încercând să refacă legătura cu natura și demonstrând că moda și tehnologia pot coexista fără a afecta mediul înconjurător.

LENOVO este marca Lenovo. Toate celelalte mărci comerciale sunt proprietatea deținătorilor lor. ©2023, Lenovo Group Limited.

1 Soții și soțiile câștigă salarii similare într-o proporție din ce în ce mai mare | Pew Research Center

2 Materialul carcasei este un 3L reciclat de la Sympatex. Prezintă un strat exterior sintetic și o membrană impermeabilă, rezistentă la vânt și care permite ventilația, ambele reciclate.

3 The Global Recycled Standard (GRS) este un standard de produs voluntar pentru urmărirea și verificarea conținutului de materiale reciclabile din produsul final.

4 OEKO-TEX® STANDARD 100 este una dintre cele mai cunoscute etichete din lume pentru textile testate pentru substanțe nocive. Reprezintă o certificare care arată încrederea din partea clienților și siguranța ridicată a produselor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *