articol comunicat de presa

BACK TO SCHOOL LA PLAZA ROMÂNIA

Peste 20 de ateliere educative, zâmbete, inspirație și multă distracție, la început de an școlar

 

 

București, 14 septembrie 2022 – Noul an școlar vine cu multă energie și planuri de realizat; de aceea, Plaza România deschide oficial un nou capitol plin de inspirație și pentru cei mici și pentru cei mari, pe care îi invită, în data de 17 septembrie, la un maraton de activități educative și creative pentru întreaga familie.

De la activități care vor stimula imaginația copiilor și  îi vor determina să socializeze și să colaboreze, până la evenimente demonstrative pline de energie și voie bună, toate se reunesc pentru a-i pregăti pe cei mici în noul an școlar. Centrul comercial își așteaptă vizitatorii să participe la peste 20 de ateliere interactive, gândite special și dedicate prichindeilor.

PlazaRomania_BTS_MAR

Într-o atmosferă încărcată de veselie, copiii vor fi provocați să dea frâu liber imaginației și, sub atenta îndrumare a cadrelor didactice, să creeze și să-și îmbogățească cunoștințele într-un mod simplu și eficient, dar și să descopere noi activități care se pot transforma în viitoare meserii.

Copii își vor putea dezvolta abilitățile de pictură, de fotografie, de creație vestimentară sau cele practice în cadrul unor ateliere special conturate pe înțelesul lor.

Totodată, cei mici vor fi îndrumați să învețe despre importanța protejării mediului înconjurător și vor refolosi diverse materiale din jurul nostru pentru a reda viață materialelor reciclate, la ateliere de artă tranzientă, art crafting sau eco fashion.

Nu lipsesc nici atelierele de știință, unde micuții vor putea lua parte la experimente surprinzătoare, care le vor trezi curiozitatea, și nici atelierele de prim-ajutor, unde vor fi explicate tehnici de intervenție în cazul unor incidente neprevăzute, pe înțelesul celor mici.

Plaza România aduce în fața vizitatorilor din centrul comercial și demonstrații de dans sportiv, copiii și părinții fiind invitați să se alăture unor momente interactive, dar și teatru, precum și alte activități care, cu siguranță, îi vor încânta pe toți.

Evenimentele sunt organizate de Plaza România, în parteneriat cu Primăria Sectorului 6 și Centrul Cultural European al Sectorului 6, cu sprijinul și sub atenta coordonare a cadrelor didactice de la unități de învățământ din toate sectoarele din București. Atelierele se vor desfășura, în paralel, în trei zone din incinta Plaza România: la parterul centrului comercial, la etajul 1, în zona Rotondă, și pe terasa etajului 1; acestea vor avea o durată cuprinsă între 40 și 60 de minute fiecare și se vor desfășura pe întreg parcursul zilei, cu începere de la orele 10:00.

 

DESPRE PLAZA ROMÂNIA

Plaza România, centrul comercial lansat de Anchor Grup în 2004, reprezintă o parte integrantă a comunității. În plus, Plaza România a trecut printr-un amplu proces de renovare și modernizare cu scopul de a revitaliza look-ul și funcționalitatea mall-ului, în linie cu tendințele actuale, cu nevoile comunității, menținând, în același timp, standarde ridicate în produsele și serviciile oferite clienților. Ca urmare a renovărilor, compania a realizat prima conversie a unei zone de retail într-un spațiu de birouri, lansând Plaza România Offices. Suprafața de închiriat este acum de 38.000 de metri pătrați dedicați zonei comerciale și 10.600 de metri pătrați dedicați spațiilor de birouri.  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *