articol comunicat de presa

Competiția pentru desemnarea „Fotografului anului HUAWEI” continuă

București, 11 martie 2022 – Huawei Consumer BG a dat startul workshop-urilor de fotografie din seria OPEN FOR MORE la care au participat utilizatori de telefoane Huawei. Alte două workshop-uri urmează a se desfășura în curând, susținute de fotografii Christian Tudose și Alex Gâlmeanu. În cadrul acestor ateliere, fotografiile sunt realizate cu telefoanele seriei Huawei P50, iar cele mai bune dintre acestea vor aduce participanților care le-au realizat „titlul de Fotograful anului HUAWEI”.

Competiția OPEN FOR MORE pentru fotografi amatori este organizată de Huawei în cadrul campaniei de lansare a celor mai noi smartphone-uri, HUAWEI P50 Pro și HUAWEI P50 Pocket, și își propune să îi ajute pe utilizatori să descopere cum pot expune mai bine emoția prin intermediul fotografiei. Imaginile și fotografiile pot exprima într-un singur cadru mai mult decât pot spune oamenii în cuvinte, iar aparatul potrivit, utilizat la întreaga lui capacitate, poate surprinde toată emoția unei priviri sau a unui gest.

Screenshot 2022-03-11 153830

Prima etapă a concursului a constat în înscrierea în concurs a unor fotografii realizate cu un telefon Huawei. În urma jurizării acestor fotografii, 40 de persoane au fost alese pentru a participa în etapa a doua a competiției, ce constă în realizarea a 3 workshop-uri susținute de 3 fotografi cunoscuți, Bogdan Mustățea, Christian Tudose și Alex Gâlmeanu. Fiecare workshop are două teme din cele 6 categorii de concurs: Live Moments, Details, Storyteller, Faces, Product Photo și Hello Life, care au fost alese pentru a surprinde o parte din realitatea zilnică a tuturor utilizatorilor de tehnologie. 6 dintre cei mai talentați fotografi amatori vor câștiga un HUAWEI P50 Pro și titlul „Fotograful anului HUAWEI”, câte unul pentru fiecare din cele 6 categorii.

Primul workshop, susținut de Bogdan Mustățea, a constat într-un tur al Bucureștiului, unde participanții au putut imortaliza cele mai memorabile clădiri și monumente din oraș. Categoriile vizate în cadrul primului workshop au fost Storyteller și Live Moments, iar fiecare participant a avut posibilitatea de a testa capabilitățile telefonului HUAWEI P50 Pro.

Traseul ales a început la Biblioteca Națională, a continuat cu o plimbare pe malul Dâmboviței, unde participanții au putut imortaliza Palatul de Justiție și s-a încheiat cu un drum la pas pe Calea Victoriei. Printre obiectivele fotografiate în cadrul workshop-ului se numără Palatul CEC, Cercul Militar, Teatrul Odeon iar traseul s-a terminat la Ateneul Român. Participanții au avut posibilitatea să testeze lentilele camerei telefonului HUAWEI P50 Pro și au încercat sistemul de cameră duală Matrix Super Main, care include lentile RGB, lentile monocrome și un senzor multi-spectru, reușind astfel să obțină cea mai apropiată reproducere a imaginii percepute de ochiul uman și au testat zoom-ul periscop de până la 100x, lentilele cu unghi ultra larg și tehnologia de stabilizare.

Seria de workshop-uri continuă cu următoarele două, care vor avea loc pe data de 21 martie, cu Christian Tudose, care va surprinde categoriile Details și Product Photo, în cadrul unei expoziții susținute la ARCUB. În următoarea zi, pe 22 martie, cei selectați vor putea participa la workshop-ul organizat de Alex Gâlmeanu, în studioul său, unde va discuta despre categoriile Faces și Hello Life.

HUAWEI P50 Pro și HUAWEI P50 Pocket sunt în continuare disponibile online pe www.huaweistore.ro și în magazinele rețelelor de retail partenere, la prețurile recomandate de vânzare de 5.499 lei, respectiv 6.499 lei.

Despre Huawei Consumer Business Group

Produsele și serviciile Huawei sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Compania are 14 centre de cercetare și dezvoltare în țări precum Statele Unite, Germania, Suedia, Rusia, India și China. HUAWEI Consumer BG este una dintre cele 3 filiale ale companiei și include smartphone-uri, computere și tablete, dispozitive portabile și servicii cloud etc. Cu peste 33 de ani de experiență în domeniul telecomunicațiilor, HUAWEI oferă tehnologii inovatoare consumatorilor de pretutindeni.

Pentru mai multe informații, vizitați: http://www.huaweistore.ro.

Pentru noutăți despre Huawei Consumer BG, urmați-ne pe:

Facebook: https://www.facebook.com/huaweimobilero/

Instagram: https://www.instagram.com/huaweimobilero/

YouTube: Huawei Mobile Romaina

Community: Comunitatea Huawei

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *