Uncategorized

Participerea societății civile și a organizațiile internaționale la monitorizarea și observarea referendumului este necesară!

În temeiul valorilor democratice pe care le promovează, și având în vedere că organizarea referendumului din 6-7 octombrie 2018 este grevată de deficiențe morale, legale și administrative, Asociația Pro Democrația consideră că observarea și monitorizarea desfășurării „Referendumului pentru Familie” este cu atât mai importantă.

Implicarea Asociația Pro Democrația în monitorizarea desfășurării „Referendumului pentru Familie” nu anulează însă poziția oficială deja exprimată de către asociație despre caracterul nedemocratic al acestui referendum. Considerăm că organizarea „Referendumului pentru Familie” în baza unei ordonanțe de urgență care să modifice și să completeze Legea 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, încalcă principiile statului de drept, prevederi ale Constituției precum și bunele practici ale Comisiei de la Veneția.
„Urgenta” și modul improvizat de organizare a acestui referendum nu sunt în interesul cetăteanului român și al integrării României în spațiul democratic al Uniunii Europene, ci servesc o agendă politică ale cărei obiective păr a fi în contradicție cu valorile democratice. De asemenea atentionăm asupra faptului că absența monitorizării exercitării votului la referendum prin sistemul electronic pentru prevenirea votului multiplu poate favoriza fraudarea rezultatelor votului. Încurajăm cetătenii și organizațiile neguvernamentale din România, precum și organizațiile internaționale active în domeniul drepturilor omului și al securității în regiune să se implice
Bd. Maresal Al. Averescu nr 17- in incinta Complexului Social de Servicii Ţ”Sf. Ecaterina” – Pavilion 7, Et. 3, S e c to r 1 , Bu cu r e st i, R o mâ n ia Telefon: (+4021) 222 82 45 Tel/ Fax: (+4021) 222 82 54 E-mail: apd@apd.ro Web: www.apd.ro
în observarea și monitorizarea „Referendumului pentru Familie” din 6-7 octombrie 2018, și în sesizarea instituțiilor abilitate în cazul apariției oricăror nereguli organizarea și desfăsurarea referendumului. Vom reveni cu amănunte și detalii organizatorice după ce vor fi făcute publice procedurile de acreditare ale observatorilor pentru referendum. Între timp persoanele și organizațiile interesate să se implice în procesul de observare își pot exprimă interesul prin email la adresă de e-mail apd@apd.ro.
Cu stimă Ionuț Tata Președinte Asociația Pro Democrația

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *