comunicat de presa

Vânzările seriei OnePlus 12 depășesc 1000 de unități în prima lună în România

București, 28 februarie 2024 – OnePlus, lider global în tehnologie, anunță rezultatele vânzărilor după prima lună de la lansarea noii serii OnePlus 12, care depășește așteptările, având peste 1000 de unități vândute în România.

Pe parcursul lunii februarie, vânzările seriei OnePlus 12 au înregistrat o creștere remarcabilă de șase ori comparativ cu modelul precendent OnePlus 11, lansat în aceeași perioadă a anului trecut.

Această creștere impresionantă se datorează eforturilor concentrate ale companiei de a extinde numărul punctelor de vânzare, de a crește notorietatea brandului în România și de a oferi pachete de lansare atractive pentru cei interesați.

„Ne bucurăm să vedem că seria OnePlus 12 a fost primită cu entuziasm de către consumatorii din România”, a declarat Ciprian Mirea, country manager OnePlus România. „Aceste rezultate confirmă faptul că inovația continuă și atenția noastră la detalii au fost apreciate de către utilizatori, iar aceasta ne motivează să continuăm să aducem tehnologie de vârf pe piața locală”.

În următoarea perioadă, OnePlus își dorește să depășească peste 5000 de unități vândute pentru modelele OnePlus 12 și OnePlus 12R până la finalul anului. În acest scop, compania rămâne concentrată pe disponibilitatea produselor inovatoare și pe oferirea pachetelor atractive pentru pasionații de tehnologie. Utilizatorii sunt îndemnați să urmărească viitoarele promoții și să își achiziționeze produsele de pe canalele oficiale: oppostore.ro, Altex, DIGI și eMAG, pentru a fi siguri de conformitatea produselor și de a beneficia de garanție,  precum și de toate serviciile adiacente.

Totodată, OnePlus își continuă angajamentul ferm față de inovație și excelență în tehnologie, cercetând constant modalități de a îmbunătăți experiența utilizatorilor săi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *