articol comunicat de presa

PIATRAONLINE împreună cu Istituto Europeo di Design organizează un workshop gratuit pentru studenții la design și arhitectură

Vor fi abordate teme precum designul de produs, dar și designul pentru transporturi, cel industrial sau de modă

  • Workshop gratuit pentru creativii interesați de design de produs
  • Atelierul abordează și teme precum design pentru transporturi, designindustrial sau design de modă
  • Ideile propuse vor fi transformate într-o colecție tangibilă

București, 18 octombrie 2022: PIATRAONLINE, cel mai mare furnizor de piatră naturală din România, împreună cu Istituto Europeo di Design organizează duminică, 23 octombrie, workshopul “Tangible-in-Tangible” susținut de Attila Veress, Designer&Ambassador Istituto Europeo di Design (IED). Workshopul se va concentra pe designul de produs, dar sunt așteptați și cei care își doresc să afle mai multe despre toate tipurile de design, de la design de interior, la design pentru transporturi, design industrial sau design de modă.

PIATRAONLINE_cel mai mare furnizor roman de piatra naturala

De asemenea, Marta Malcontenti, Area Manager IED, va prezenta programele de studiu Istituto Europeo di Design.

PIATRAONLINE va duce la bun sfârșit ideile propuse în cadrul atelierului, transformându-le într-o colecție tangibilă de obiecte din piatră naturală. Mai exact, proiectele rezultate în urma workshopului au șansa să ajungă pe raftul unuia dintre cei mai importanți furnizori de piatră naturală din Europa.

Participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile, prin înregistrare aici: https://bit.ly/RezervaLocDesignWorkshop.

Attila Veress – profesor IED și fost colaborator BMW, 3M

Attila Veress, product design talent și profesor IED, este un designer de renume internațional născut în Transilvania, crescut în Emiratele Arabe Unite și absolvent al IED Milano, specializat în Product Design. După ce a colaborat cu branduri importante precum 3M și BMW, în 2015 Attila Veress și-a deschis propriul studio de design. În prezent, este consultant pentru o serie de branduri internaționale, împărțindu-și timpul între design clasic și proiecte de design strategic.

Alături de el, participanții vor aprofunda aplicațiile designului în diferite domenii și la diferite niveluri, vor descoperi ce înseamnă să studiezi designul, să te formezi ca designer și cum arată o zi din viața unui director de creație la o companie specializată în marmură. De la dezvoltarea unui nou catalog, la alegerea materialelor, styling și fotografie, cursanții vor afla ce înseamnă să dezvolți viziunea creativă a unei companii.

Participanții vor fi împărțiți în echipe care vor avea de rezolvat un brief de design. Attila Veress, alături de cei mai buni designeri și arhitecți din București, parte din comunitatea ArhiKit, vor fi mentorii tăi și vor coordona echipele pe parcursul sesiunii de co-creație.

Misiunea PIATRAONLINE este aceea de a susține și pregăti următoarea generație de designeri, oferindu-le acces la resurse, mentori și cele mai bune programe de studiu din lume. Evenimentul este organizat în colaborare cu IED, una dintre cele mai prestigioase rețele educaționale din lume, și alături de Fennec, studioul local de creație specializat în comunicarea pentru branduri purpose-driven.

Evenimentul este co-organizat sub coordonarea V for Vintage — cel mai hub mare de design

contemporan și cultură vintage, și Fennec — studio de creație și design independent și susținut de FRUFRU, Urban Monkey, Izvoarele Călimani, SanoVita.

Despre PIATRAONLINE

PIATRAONLINE, cel mai mare furnizor de piatră naturală din România, este totodată un hub creativ care conectează profesioniști din industriile creative și susține materializarea celor mai valoroase proiecte de design și arhitectură din țară. În plus, misiunea PIATRAONLINE este aceea de a oferi fiecărui iubitor de frumos și pasionat de design oportunitatea de a-și transforma viziunea în realitate, selectând piatră de cea mai bună calitate și promovând versatilitatea și expresivitatea acestui material natural.

Despre IED

IED – Istituto Europeo di Design este rețeaua internațională 100% Made in Italy care operează în educație și cercetare în Italia, Spania și Brazilia. Cele 4 departamente ale instituției sunt Design, Modă, Arte Vizuale și Comunicare, având ca numitor comun cultura designului. Oferta educațională a IED cuprinde o varietate largă de cursuri: Undergraduate, Postgraduate, Summer, Semester & Academic Year, Foundation, continuing education.

Despre Attila Veress

Attila Veress este născut în Transilvania în 1990, crescut în Emiratele Arabe Unite și absolvent al IED Milano, specializat în Product Design. Lucrarea sa de absolvire a fost inclusă în ADI Index Targa Giovani. Câștigător al BMW Creative Lab în 2013, a avut plăcerea de a lucra alături de companii precum 3M, BMW, Fratelli Guzzini și TVS, pentru a crea sinergii valoroase între branduri și product experience.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *