articol comunicat de presa

Legrand lansează pe plan local noua gamă SUNO, adaptată cerințelor actuale ale consumatorilor

Grupul Legrand, specialist global în infrastructuri electrice și digitale, anunță lansarea SUNO, o gamă de aparataj de câmp concepută pentru a oferi o notă distinctă fiecărei locuințe prin designul atemporal și prin funcționalitățile sale multiple. În plus, poate transforma rapid orice locuință într-una inteligentă și, totodată, eficientă energetic, fără lucrări de renovare sau intervenții majore în amenajarea casei.

 

Unul dintre punctele forte ale colecției SUNO este reprezentat de gama completă de comenzi, cu funcționalități optimizate pentru un confort crescut și economie de energie, pentru interior, dar și exterior: prize, întrerupătoare, variatoare, produse dedicate conexiunilor audio/video, dispozitive etanșe.

Cu Suno with Netatmo, locuința conectată devine accesibilă și ușor de instalat și utilizat. Astfel, permite monitorizarea și controlul de la distanță al casei prin intermediul smartphone-ului, dar și prin comenzi vocale. Utilizând comenzile vocale și tactile, utilizatorii au posibilitatea de a monitoriza și porni/opri diferite aparate electrice sau electrocasnice din casă și, implicit, de a economisi consumul de energie, protejând astfel mediul înconjurător și realizând economii importante la facturile lunare.

Traversăm o perioadă plină de provocări, în care consumatorii vor să țină pasul cu tehnologia, dar, în același timp, sunt atenți mai mult ca oricând la consumul de energie. Suntem unul dintre principalii jucători de pe piața locală de case inteligente, așa că era normal să venim cu o gamă adaptată cerințelor actuale. Iar noua gamă Suno este ideală pentru cei care își doresc o soluție accesibilă din perspectiva costurilor, inovatoare ca și utilizare și, nu în ultimul rând, flexibilă, în funcție de nevoile locuinței lor.  a declarat Călin Pașcalău, Director General Legrand România.

 Gama SUNO_1

Produsele pot fi controlate prin intermediul aplicației Home + Control care permite monitorizarea extrem de detaliată a consumului, în momentul respectiv sau într-un interval de timp, la un corp de iluminat sau aparat casnic specific sau la toate aparatele din locuință. Mai mult, se pot crea noi scenarii de utilizare în orice moment, fie că este vorba de personalizarea luminilor sau de controlarea storurilor.

În plus, gama Suno este compatibilă cu Apple Homekit, Google Home și Amazon Alexa.

Gama Suno s-a dezvoltat mult de la prima sa apariție pe piață, în 2003, în schimb, toate produsele păstrează în continuare ADN-ul acestei colecții – fiabilitatea și robustețea. Recunoscută ca fiind o gamă atemporală și minimalistă, noua gamă Suno promite un design modern și diferite opțiuni estetice pentru o integrare perfectă în funcție de ambientul fiecărui spațiu din casă. 

Noua gamă Suno are o personalitate subtilă, ce permite crearea unei ambianțe diferite în fiecare încăpere și pune la dispoziție finisaje și texturi pentru un aspect complet care se integrează cu discreție deplină. Utilizatorii au posibilitatea să-și exprime personalitatea cu ajutorul produselor Suno în casele lor, fiecare locuință căpătând amprenta sa personală. Astfel, utilizatorii pot selecta cele mai potrivite elemente dintre cele 8 rame și 3 finisaje Suno pentru casa lor.

Gama Suno este deja disponibilă pe plan local și poate fi comandată de la partenerii autorizați Legrand – mai multe informații sunt disponibile pe site-ul legrand.ro.

Despre Netatmo

Pentru a-și consolida prezența în sectorul IoT, Grupul Legrand a achiziționat în noiembrie 2018 compania franceză Netatmo, lider în domeniul soluțiilor de casă inteligentă.

Fondată în 2011, Netatmo dezvoltă produse electronice de ultimă generație, intuitive și cu un design contemporan, produse premiate la nivel internațional atât pentru design, cât și pentru tehnologiile utilizate. Cu adevărat inteligente, produsele inovatoare Netatmo oferă o experiență perfectă care îi ajută pe utilizatori să creeze o casă mai sigură, mai sănătoasă și mai confortabilă.

Netatmo proiectează cu atenție mecanica, electronica și software-ul încorporat tuturor produselor la cele mai înalte standarde. Aplicațiile mobile și web sunt concepute pentru a fi simplu de folosit, oferind totuși o experiență bogată pentru utilizatori.

Despre Legrand

Legrand este specialistul global în infrastructuri electrice și digitale. Soluțiile sale complete pentru toate tipurile de clădiri – rezidențiale, comerciale, de birouri, învățământ, centre de date, spitale și alte centre de sănătate, hoteluri și construcții industriale, îl fac un etalon în domeniu pentru utilizatorii din întreaga lume.

Bazându-se pe un program în care sunt implicați toți angajații şi partenerii cheie, strategia Legrand pentru o creştere sustenabilă include lansarea constantă de produse și servicii de înaltă tehnologie adaptate la nevoile și cerințele pieței.

Legrand a raportat vânzări de aproximativ 7 miliarde de euro în 2021. Compania este listată la Euronext Paris și este o componentă notabilă a indicilor bursieri CAC 40 (cod ISIN FR0010307819).

În România și Republica Moldova, Grupul Legrand este prezent de peste 20 de ani şi comercializează, prin intermediul distribuitorilor săi, cele mai variate și inovatoare produse din domeniul electric sub umbrela a 15 mărci de top, dintre care cele mai reprezentative sunt: Legrand, BTicino, Zucchini, Cablofil, Netatmo.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *