articol comunicat de presa

Ediția a șasea MS Kids Retreat se va desfășura în comuna Poiana Mărului, la finalul lunii august

Cea de-a șasea ediție MS Kids Retreat va avea loc în comuna Poiana Mărului, județul Brașov, în perioada 29 august – 1 septembrie 2022.

MS Kids Retreat este un program de suport al Asociației Pacienților cu Afecțiuni Neurodegenerative dedicat copiilor cu scleroză multiplă din România, în parteneriat cu Spitalul Clinic de Psihiatrie ‘Prof. Dr. Al. Obregia’, Spitalul Clinic de Copii ‘Dr. Victor Gomoiu și Societatea Română de Neurologie Pediatrică.

Evenimentul este organizat anual și încurajează participarea tuturor copiilor și adolescenților afectați de scleroza multiplă din România. Copiii, parinții și cadrele medicale specializate vor avea oportunitatea de a schimba informații și de a înțelege mai bine însemnătatea diagnosticului de scleroză multiplă și modul în care acesta influențează viața de zi cu zi a celor afectați.

În acest context, APAN Romania va fi alături de cadrul medical specializat, dr. Carmen Burloiu, neurolog la Spitalul Clinic de Psihiatrie Prof Al. Obregia, Irina Uricariu, psiholog specializat în scleroza multiplă la Institutul Psychos București și Anca Barbu, Ascendis Consulting.

MS Kids 2021_2

Finanțarea acestei acțiuni a fost parțial asigurată prin prisma evenimentului de fundraising, Swimathon București organizat de către Fundația Comunitară București.

Anul acesta, evenimentul a fost prelungit cu o zi față de anii precedenți, urmând să aibă un număr de 60 de participanți: 20 de copii și adolescenți cu scleroză multiplă, însoțiți de părinți sau aparținători, medicul neurolog, psihologul specializat în scleroza multiplă, precum si alți pacienți tineri-adulți cu scleroză multiplă. Jocurile și activitătile de comunicare vor fi organizate de compania Ascendis.

Metodele prin care acest diagnostic este comunicat de medicul neurolog, informațiile furnizate în ceea ce privește înțelegerea și gestionarea bolii, sunt esențiale. De asemenea, suportul psihologic pentru scurtarea perioadei de negare și de furie, până în punctul în care diagnosticul este acceptat, sprijinul moral al comunității de SM din România, sunt doar o parte din drumul pe care copiii care suferă de scleroză multiplă și părinții, trebuie să îl parcurgă.

MS Kids 2021_1

Scopul APAN România este acela de a oferi sprijin copiilor afectați de scleroza multiplă și de a-i ajuta să devină mai puternici și mai optimiști, pentru a înțelege că visurile nu se opresc odată cu aflarea acestui diagnostic.

Printre nevoile neacoperite ale copiilor/adolescenților afectați de scleroza multiplă se numără sprijinul educational, financiar, susținerea sănătății mintale, sprijn pentru aderența la tratament, informarea și conștientizarea acestei afecțiuni cu scopul de a se reduce izolarea sau discriminarea etc.

Toate aceste nevoi sunt o dovadă în plus asupra necesității decontării suportului psihologic de către CNAS, acordat atât copiilor, cât și părinților lor. APAN România militează pentru decontarea serviciilor psihologice integrate în scleroza multiplă.

Multumim partenerilor: Spitalul Clinic de Psihiatrie ‘Prof. Dr. Al. Obregia’, Spitalul Clinic de Copii ‘Dr. Victor Gomoiu, Societatea Română de Neurologie Pediatrică, Institutul Psychos, Ascendis Consulting, Fundația Comunitară București, The Public Advisors.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *