In conditiile actuale, in care activitatile educative se desfasoara online, exista copii care nu dispun de cele necesare pentru a avea acces la aceste activitati. Un studiu recent IRES arata ca, in Romania, numarul elevilor fara acces sau cu acces limitat la laptop, tableta, desktop este de peste 900.000, de 3.6 ori mai mare decat evaluarea Ministerului Educatiei.
Comuna Radaseni se afla in judetul Suceava, zona puternic afectata de actuala pandemie. Echipa ELKO a decis sa ajute copiii din comunitatea locala si, la recomandarea invatatoarei Loredana Grumazescu de la Scoala Gimnaziala ”Ion Lovinescu” din comuna, 20 de calculatoare complet echipate au fost livrate copiilor care pana acum nu aveau posibilitatea de a participa la cursurile online.
Calculatoarele asamblate de echipa tehnica a ELKO Romania, dotate suplimentar cu monitoare, UPS-uri si camere web, au fost pregatite si trimise spre Radaseni alaturi de indemnul de a invata, de a fi buni si de a darui si ei la randul lor cand vor fi mari. ”Educatia este primul pas cu care pornesti in viata. Iti dorim ca acest calculator, pe care l-ai primit astazi in dar, sa te ajute sa mergi cat mai departe pe calea ta minunata de a contribui la frumusetea lumii”, este parte din mesajul transmis copiilor din Radaseni de Carmen Stanciu, General Manager ELKO Romania.
”Am primit astazi la Radaseni, Suceava, darurile din partea dvs. si va multumim din suflet! Atat copiii, parintii, cat si eu, ca si cadru didactic de la clasa, ne bucuram mult de cele primite! Dumnezeu sa va rasplateasca pentru ceea ce faceti! Va imbratisam cu drag!”, a spus cu recunostinta Loredana Grumazescu, invatatoarea copiilor din Radaseni.
Asociatia StartEvo, prin care a fost realizata donatia, va tine legatura pe viitor cu invatatoarea si profesorii din Radaseni pentru a-i implica pe copii in activitatile si jocurile care se deruleaza pe platforma acesteia, KIDIBOT.
Proiectul se inscrie in programul de responsabilitate sociala al companiei si cuprinde 20 de calculatoare si alte echipamente IT (monitoare, UPS-uri, camere web) avand beneficiari finali copiii din comuna Radaseni, judetul Suceava, precum si un proiector si doua tablete ce vor fi folosite de Asociatia StartEvo in cadrul prezentarilor si concursurilor organizate pe platforma KIDIBOT.