articol

De ziua ta, ajută un om să se ridice! Dă aniversării tale un [Alt] SENS!

Asociația Zi de Bine, curator de cauze sociale, lansează proiectul cu același nume, care are ca scop crearea de comunități, sprijinirea a mii de oameni aflați în situații vulnerabile și crearea de notorietate în jurul unor cauze ignorate. Asociația va susține 12 ONG-uri cu 12 cauze, câte una în fiecare luna a anului.

Proiectul Zi de Bine are ca fundamente nevoia de SENS a oamenilor, eforturi minime din partea donatorului, recomensa rapidă  și dorința de competiție.

Fiecare cauză selectată de Asociația ZI de BINE se adresează unei comunități, se realizează în maximum 30 de zile, este finanțată în special de către sărbătoriții lunii și se implementează cu ajutorul unui ONG local.

Cauzele pot fi susținute financiar prin: SMS unic cu mesajul “SUS”la 8862 pentru 4 euro, donații individuale, parteneriate cu companiile care-și serbează ziua de înființare în luna respectivă și prin parteneriat cu companiile care vor să-și încurajeze angajații să se implice în cauze sociale. În cele 12 luni, Asociația Zi de bine își dorește să atingă 300.000 de donatori și fiecare om care-și aniversează ziua de naștere să devină un generos susținător al uneia dintre cele 12 cauze. Printre cauzele care vor fi susținute se află copii internați în spitale, copii instituționalizați, adulți cu problmee de sănătate mintală, doliu, educație, sărăcie, violența domestică etc. Pentru a păstra suspansul pentru donatori, fiecare cauză va fi dezvăluită treptat.

Mecanismul de funcționare este foarte simplu: la fiecare început de lună se va anunța cauza susținută și se vor descrie nevoia și beneficiarii. Fiecare cauză va fi însoțită de un eveniment de conștienticare care va da de altfel și startul donațiilor. La finalul lunii, donatorii vor afla ce s-a întamplat cu banii și vor fi invitați să vadă rezultatul implicării lor.

Melania Medeleanu, Asociația Zi de bine, spune: “ZI DE BINE e o provocare uriașă, care ne va ține vreme de un an cu sufletul la gură, căci la finalul fiecărei luni va trebui să livrăm ce am promis. Am ales cauze pentru care se strâng bani greu – copiii abandonați în spitale, sănătatea mintală, doliu, sărăcia – cauze importante, de la care de multe ori întoarcem privirea. Noi nu am vrut să ne mai ferim privirea, am vrut să îi aducem în lumina reflectoarelor, să-i facem să se simtă importanți, să le arătăm că și ei contează. E greu să estimez în acest moment câți beneficiari vom avea, dar dacă vorbim de violența domestică, sunt zeci, dacă vorbim de doliu, sunt mii, anul acesta vom atinge cel puțin 3.000 de oameni. Avem nevoie de susținerea fiecărui sărbătorit care-și caută SENSUL, de ajutorul fiecărei persoane care nu are timp dar își dorește să se implice, al fiecărui donator care vrea să știe repede ce s-a întâmplat cu donația sa. Și companiile sunt invitate să deschidă șampania în luna în care-și sărbătoresc înființarea – și ce DAR mai potrivit pot primi dacă nu pe acela de a fi de folos comunității?”.

Prima cauză susținută îi vizează pe copiii abandonați în spitale și se implementează cu ajutorul Asociației Blondie – Centrul de recuperare „Acasă pentru copiii uitați în spitale”. Casa BLONDIE e un centru de tranzit, un spațiu temporar în care copiii își recapătă forțele înainte de a merge spre “casă”. Beneficiarii sunt copiii abandonați în spitale pentru care există acordul Protecției Copilului (sau al părinților, acolo unde este cazul) de a fi mutați în Centrul de recuperare. Valoarea proiectului este de 50.000 de Euro și campania de strângere de fonduri se va derula între 1 și 31 martie 2020, când va fi inagurată Casa Blondie.

Adelina Toncean, Asociația Blondie, declară: “În secția de terapie intensivă, 1 copil din 5 nu e vizitat de părinți deloc sau doar foarte rar. Deși suportă operații complicate, iar vindecarea lor vine cu eforturi uriașe, odată cu plecarea acasă, lipsa îngrijirii din partea unei familii nepregătite pentru nevoile lor speciale face ca starea copiilor să se acutizeze și, de foarte multe ori, să îi ducă la moarte. Andrei are 2 luni și a fost internat în Sectia de Terapie Intensivă Nou-Născuți încă din prima zi de viață. S-a născut cu o gravă stenoză a intestinului și, după o lună de stat intubat, puține persoane mai credeau că va trai. La alt etaj al spitalului, Maria trăiește de 4 ani în pătuțul de spital. La vârsta ei, încă nu merge, nu a ieșit niciodată afară, iar pătuțul l-a părăsit doar ca să fie dusă la analize sau la operație. Cu toate astea, personalul a ales să o păstreze în spital pentru ca părinții nu au vizitat-o niciodată și în lipsa îngrijirii serioase, Maria nu ar trăi. Pentru acești copiii luptăm zi de zi și suntem încrezători că vom reuși să deschidem Casa Blondie pe 31 martie”.

Prin aceasta campanie, Melania Medeleanu, co-fondator al Asociației MagiCAMP, duce mai departe ideea MagicHOME, proiectul care a impresionat sute de mii de oameni care s-au regăsit în povestea părinților care “locuiesc” pe un scaun, alături de patul de spital al copiilor lor bolnavi. Din păcate, lângă patul copiilor „uitați” în spitale, nu locuiește nimeni. Până pe 14 Martie, ora 14, când, pentru fiecare moment în care scaunul a fost gol, 2.300 de voluntari vor ocupa, timp de o ora, 2.300 de scaune goale, care vor lega, din 2 în 2 metri, Spitalul Marie Curie de Casa Blondie din Popești Leordeni, pe o distanță de 5.7 km.

2.300 de voluntari îi însoțesc simbolic pe copii în drumul spre casă.

Începând din 1 martie 2020, sărbătoriții lunii, dar nu numai ei, pot susține fiecare dintre cele 12 cauze prin donații individuale, prin sms de 4 euro cu mesajul SUS la 8862, prin donarea zilei de naștere, dar și prin implicarea voluntară. De ziua ta, ajută un om să se ridice!

www.zidebine.ro

Sfârșit

Pentru informații suplimentare:

The Public Advisors Asociația Zi de Bine

Ana-Maria Godja                                                                    Melania Medeleanu

0733.300.753                                                                          0722.844.697

anamaria.godja@publicadvisors.ro                                    melania.medeleanu@zidebine.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *