articol

Dunapack Packaging își consolidează operațiunile din România, prin extinderea și modernizarea fabricii din Sfântu Gheorghe

Viena/Sfântu Gheorghe, 21 mai 2019 – Dunapack Packaging, parte a grupului austriac Prinzhorn Group, a finalizat prima etapă de modernizare a fabricii de ambalaje de carton ondulat din Sfântu Gheorghe (jud. Covasna).

Modernizarea include mărirea capacității de stocare a depozitelor existente cu peste 4.000 de metri pătrați, permițând astfel companiei Dunapack să-și îmbunătățească nivelul serviciilor oferite. De asemenea, în această primă etapă, fabrica a fost utilată cu o mașină de prelucrare a cartonului marca Bobst și cu o mașină de lipit marca Masterfold. Aceste echipamente vor permite fabricii din Sfântu Gheorghe să crească și mai mult complexitatea și calitatea soluțiilor complete de ambalare furnizate. Sistemul de preluare și ambalare a produselor finite a fost automatizat în totalitate asigurând astfel un mediu modern de lucru care permite companiei Dunapack să mențină un standard ridicat de sănătate și securitate pentru personalul său.

Cea de-a doua etapă de modernizare presupune înlocuirea mașinii de prelucrare a cartonului ondulat cu un utilaj nou și extrem de eficient, marca BHS. Lucrările de instalare vor fi finalizate în primul trimestru al anului 2020.

Împreună cu noua fabrică Dunapack din Bolintin, la 20 km vest de București (unitate care își va începe activitatea în vara anului 2019), compania va atinge în România o capacitate de producție de peste 300 milioane de metri pătrați pe an.

După o prezență puternică de mai bine de 20 de ani pe piața din România suntem foarte mândri de echipa noastră. Fabrica din Sfântu Gheorghe a funcționat întotdeauna ca un pivot la nivel național iar procesele de extindere și modernizare îi vor consolida și asigura această poziție, pe o perioadă lungă de timp”, a declarat Alexander Enzenberg, Managing Director al diviziei Dunapack Packaging.

Stanislav Razpopov, Director regional al zonei de sud al Dunapack Packaging adaugă: “Cu ajutorul noii configurări și cu utilajele de ultimă generație instalate vom fi capabili să furnizăm clienților noștri soluții de ambalare de o calitate și mai înaltă. Această investiție ne asigură încrederea pentru continuarea cu succes a operațiunilor pe piața din România, o piață foarte importantă pentru companie”.

În prezent, divizia Dunapack Packaging este reprezentată de 20 de fabrici de ambalaje de carton ondulat în 10 țări.

Despre Dunapack Packaging / Prinzhorn Group

Dunapack Packaging face parte din grupul de firme Prinzhorn Group, care are 7.000 de angajați în 15 țări și se numără printre liderii de piață europeni în industria ambalajelor, producției de hârtie și reciclării. Cu o cifră de afaceri anuală de 1,6 miliarde de euro, grupul se situează pe locul trei în Europa pe acest segment. Grupul deținut de familia Prinzhorn este structurat în trei divizii: Dunapack Packaging (soluții de ambalare din carton ondulat), Hamburger Containerboard (producție de hârtie reciclată) și Hamburger Recycling (colectarea și comercializarea materiilor prime secundare).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *