articol

Vodafone Romania si Mega Image au lansat primul magazin inteligent

  • Solutiile Internet of Things ale Vodafone Romania digitalizeaza procesele comerciantului, imbunatatesc experienta clientilor si reduc costurile
  • Cumparatorii au beneficii imediate si au acces la produsele dorite mai usor, totodata fiind redus si timpul de asteptare in magazin

Bucuresti, 9 octombrie 2018 – Vodafone Romania si Mega Image au lansat primul magazin inteligent din Romania, situat in Bulevardul Barbu Vacarescu, nr. 201. Magazinul dispune de noua solutii Internet of Things, complet functionale, destinate industriei de comert, acestea ajutand Mega Image sa identifice nevoile clientilor si sa inteleaga comportamentul acestora pentru a creste eficienta, satisfactia cumparatorilor si pentru a oferi o experienta de cumparaturi imbunatatita.

Primul magazin-concept echipat cu solutii dedicate este un deschizator de drumuri in transformarea proceselor de comert actuale. Specialistii IoT ai Vodafone Romania, impreuna cu Mega Image, au implementat solutii digitale inteligente care ofera clientilor experiente complete si personalizate pe baza nevoilor acestora. Magazinul are implementate solutii ce ofera statistici despre clientii, monitorizarea stocurilor, afisare media digitala pentru publicitate personalizata, promovarea produselor adaptata pe segmente de cumparatori, zone de interes ale vizitatorilor, managementul cozii de asteptare, Wi-Fi in magazin, sistem de feedback si de asistenta pentru clienti. De exemplu, solutia care identifica zonele de interes ale cumparatorilor monitorizeaza, prin intermediul senzorilor inteligenti, cele mai frecventate rute din magazin. Cu ajutorul datelor disponibile, Mega Image poate intelege mai bine nevoile cumparatorilor si le poate oferi beneficii imediate, precum facilitarea accesului la produsele de interes si reducerea timpului de asteptare.

Intregul ecosistem de senzori inteligenti, servere, camere video si echipamente IT proceseaza volume mari de date colectate in timp real si au ajutat Mega Image sa inregistreze o crestere a satisfactiei clientilor si sa optimizeze timpul de asteptare la casele de marcat.

„Lansarea primului magazin inteligent marcheaza un punct important pe piata locala de solutii IoT. Vodafone a fost intotdeauna nu doar un furnizor, ci un partener pentru clienti ajutandu-i sa aiba succes intr-o lume digitala, punand tehnologia si inovatia in beneficiul lor. Lansarea recenta a primei retele NarrowBand-IoT cu acoperire nationala din Romania este o reconfirmare a misiunii noastre de a transforma viitorul afacerilor cu ajutorul tehnologiei”, a declarat Natalia Chiritescu, Vodafone Global Enterprise Director, Vodafone Romania.

„Cumparaturile traditionale sunt reinventate si se digitalizeaza. Clientii nostri sunt mai rigurosi si cauta experiente si solutii adaptate stilului lor de viata. Acestia isi doresc magazine intuitive, care le usureaza si imbunatatesc procesul de cumparaturi. De aceea, solutiile digitale ne ajuta sa intelegem mai bine clientii si sa le crestem gradul de satisfactie pentru a identifica mai rapid nevoile operationale diferite, pentru a aloca mai bine personalul nostru si pentru a spori productivitatea magazinelor”, a declarat Adrian Nicolaescu, Marketing VP, Mega Image.

Vodafone Romania este o divizie a Vodafone Group Plc., unul dintre cele mai mari grupuri de telecomunicatii mobile din lume, care ofera o gama de servicii ce include voce, mesaje, date si comunicatii fixe. Vodafone Group are divizii in 25 de tari, 46 de retele mobile partenere si operatiuni de broadband fix in 18 tari. La 30 iunie 2018, Vodafone Group avea 534,5 milioane de utilizatori ai serviciilor mobile si 19,9 milioane de utilizatori ai serviciilor broadband fix, incluzand India si toti clientii Vodafone din entitatile create in urma unor fuziuni si asocieri. Pentru mai multe informatii, accesati www.vodafone.com.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *